marți, 27 septembrie 2011

Trenul vietii

Ma imaginez pe o gara pustie, si un tren apropiindu-se din ce in ce mai repede spre mine. Il vad apropiindu-se dar in acelasi timp distanta dintre mine si dintre tren ramane aceeasi. Stau acolo, in acea gara pustie, uitata de timp si astept sa imi incep calatoria. Nu am nici un bagaj, nu stiu cat e ceasul, "deoarece pe cel din gara l-am spart pentru a nu ma mai lasa chinuita de asteptare" si nu stiu in ce zi suntem. Dar stiu ca e ziua in care imi voi afla destinul. Da, acea notiune in care am refuzat sa cred, acea notiune pe care am consinderat-o de fapt a fi un monstru, creeat de oameni, pentru a avea pe ce da vina. Azi astept sa mi se arate si mie acest monstru.

Asteptarea e lunga, dar printre porunci se numara si "Sa astepti oricat". Mi-am calcat pe principii si am decis ca voi astepta oricat, ca voi astepta orice si cel mai important, imi voi aminti in fiecare zi ca "orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata".

Trenul se apropie, acum il vad clar, e un tren vechi, antic as putea spune. Pare o adevarata capodopera a timpului. Dar daca ma uit in spatele meu, vad ca si gara in care am stat cine stie cate zile, e la fel. In sfarsit, trenul a ajuns. Scoate un suierat ce ma trimite cu gandul la tipetele sufletelor chinuite in iad, si se opreste din pufait. Usile metalice vechi se deschid si un barbat imbracat in negru isi face aparitia.

Coboara incet, si isi impreuneaza mainile la spate. Ridicandu-si capul privirile ni se intersecteaza pentru prima data. Ochii sai glaciali ma privesc si cuvintele incep sa ii zboare afara din gura. "Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasagerii?" 

In timp ce aud intrebarile imi dau seama ca nu am nici un raspuns, si nici nu imi dau seama cine ar avea vreun raspuns. Cum ai putea sa stii exact unde vrei sa te indrepti? Cum ai putea sti vreodata cine doresti sa iti fie pasageri?

Ma gandesc la aceste intrebari de cand am citit cartea Viata pe un peron de Octavian Paler, de unde am luat si citatele de mai sus. O recomand din suflet, fiind una din cartile care m-au cucerit si pe care as putea sa o recitesc de o mie de ori cu aceeasi pasiune.  

3 comentarii:

  1. O carte care ar trebui citită şi recitită. O recomand şi eu cu toată căldura...
    Octavian Paler este, practic, redescoperit la o a doua sau la o a treia recitire.
    Aşa cum se întâmplă şi în cazul lui Petru Popescu, spre exemplu, pentru a aminti de un scriitor foarte drag mie, de multă vreme. Reeditarea romanelor sale m-a bucurat foarte mult.
    O zi cât mai bună în continuare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pare o carte foarte buna, sper sa o citesc si eu cand voi avea timp. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O recomand din toata inima Didi. Ca pe orice carte de Paler:D

    RăspundețiȘtergere