Fantomele noptii

Se aude un zgomot puternic si o lumina alba lumineaza tavanul. Volumul ridicat, combinat cu inceputul puternic al melodiei si cu lumina ma fac sa tresar. Opresc alarma si raman in pat, corpul nu vrea sa ma asculte cand ii spun sa se miste. In camera scufundata din nou in intuneric imi pot auzi inima batand nebuneste si atunci imi amintesc. Sange. E tot ce mai tin minte din visul teribil. Celelalte imagini se amesteca, dispar treptat(mereu cred asta, mereu uit!).

Reusesc, in chinuri, sa ma ridic si sa aprind lumina. Simt o durere puternica in cap si incerc sa ma obisnuiesc cu ziua ce vine. Ma privesc in oglinda si imi e greu sa ma recunosc. A trecut ceva timp, ce-i drept, de cand fantomele noptii mi-au facut ultima vizita. Dupa cateva minute, ce au parut a fi ani, m-am desprins de singurul lucru care ma arata asa cum sunt si dupa ce am pus zambetul fals pentru a nu da de banuit, am pornit spre bucatarie.

In fiecare dimineata, sunt singura treaza la ora 6, dar azi, printr-o coincidenta ciudata, bunica era deja in bucatarie. M-am indreptat spre cafeaua aburinda, dar dupa ce am luat o gura, mi-am dat seama ca e mult prea slaba si am bolborosit cateva cuvinte, suficiente pentru a da de banuit. A venit la mine si m-a cuprins de umeri. Ma prinsese, nu mai aveam de ce sa ma ascund. Ochii ei albastri,glaciali, ma priveau cu teama pentru ca stia acum. Am scuturat usor din cap un "da" apatic si am plecat, deja intarziam.

In cateva minute m-am gasit pe strada pustie, cu telefonul si castile atasate ca de obicei. Insa azi era ceva diferit, azi nu mai mergeam dormind, pentru ca azi imi era frica sa adorm din nou. Azi nu cantam melodiile in minte, ci incercam sa nu las imaginile abominabile sa isi faca loc in realitatea mea.

Bine ati revenit vechi prieteni, acum am inteles si eu ca odata ce ajungeti sa luati controlul asupra mintii mele, mereu va veti intoarce. Si cel mai greu de indurat e faptul ca mereu veniti "imbracate" in culori vivide si aducand cu voi muzica noptii.

"Fiecare îşi ţinea trecutul închis în el, ca o carte ştiută pe dinafară, carte căreia prietenii nu-i citeau decât titlul."Virginia Woolf