"Demonul Nostalgiei"

Am descoperit astăzi cu ajutorul profesoarei de Română un text numit Era mai bine înainte de Andrei Pleşu. Textul, satirizează într-un fel, felul în care oamenii privesc regimul comunist acum, faţă de felul în care îl priveau în timpul în care acesta era la putere. În textul dat domnul Pleşu evidenţiază trei motive cauzatoare de "era mai bine înainte". Primul este Prostia Omenească, eu nu voi discuta despre acest motiv deoarece cunoaştem cu toţii ce se întâmplă în România, şi la ce nivel a ajuns prostia la noi în ţară.

Al doilea motiv expus de autor este Reaua-Credinţă. Iertaţi-mă, dar nu voi discuta nici acest subiect, din aceleaşi motive enunţate mai sus.

Şi în al treilea rând DEMONUL NOSTALGIEI. Ei bine,aici cred că merită să ne oprim şi să analizăm. Voi începe prin a îl cita pe autor:

" Demonul Nostalgiei. Instinctul general uman de a recupera trecutul, orice trecut, ca pe o valoare tezaurizabilă. Răul devine în amintire vag euforizant. Dramatic câtă vreme e actual, el devine pentru memorie epic şi liric. Spitalizaţii îşi povestesc cu un fel de tandreţe masochistă spitalizarea, soldaţii în termen cei mai nevrotici îşi povestesc cu delicii armata, puşcăriaşii vorbesc de puşcărie ca de o culminaţie a performanţei lor existenţiale. În sfârşit "a fi făcut războiul" e, pentru veterani, după decenii, o zonă de roz tineresc, o mângâiere postumă. A suferi e un coşmar, dar a fi suferit e un capital de duioşie...Până la un punct, evoluţia aceasta e sănătoasă. Ea face trecutul suportabil, închide rănile. Dar dacă efectul e monumentalizarea trecutului, legitimarea lui, suntem în plină derivă.
Vreau să spun prin aceasta că astăzi totul e în regulă? Nu. Multe nu sunt în regulă. Dar asta nu înseamnă că, aflaţi în convalescenţă, trebuie să jinduim după boală şi că, printr-un abuz al nerăbdării, avem dreptul să pargurgem cu o viteză iraţională intervalul dintre speranţă şi dezamăgire. Acum, lumea românească e plină de rele. Dar înainte era o lume a Răului. Iar Răul e viclean: viclenia lui esenţială e să te convingă că moartea e o formă de ordine, că somnul e o garanţie de securitate, că orizontala oferă stabilităţi pe care verticalitatea nici nu le visează. A spune acum că "era mai bine înainte" e a prefera unitatea de monolit a Răului relelor multiplicate cu care ne confruntăm. Înseamnă a te ticăloşi. Şi tocmai acesta e lucrul cel mai întristător. Căci sub imperiul Răului găseam cu toţii argumente ale solidarităţii, ale efortului gratuit, ale speranţei...În vreme ce acum suntem divizaţi, "ideologizaţi", sceptici, îndârjiţi, infectaţi de un virus războinic. Că nu era mai bine înainte sunt sigur. Dar mă întreb uneori dacă noi, fiecare în parte şi toţi laolaltă, nu eram mai buni decât suntem acum."

Eu nu am de unde să ştiu cum e mai bine...Însă sunt de acord cu domnul Andrei...Venerând trecutul nu îl aduci înapoi.

Citatele subliniate mi se par cele mai interesante, si ultimul este chiar o întrebare foarte bună pentru cei care au trăit în perioada comunistă.

Aştept părerile voastre despre acest text.